In al doilea rand, cum am zis si in mica descriere pe care am realizat-o nu cu mult timp in urma, eu am multe hobby-uri, nu numai cititul de carti sau vizionarea filmelor, ci si cititul de manga si vizionarea anime-urilor.Unii dintre voi probabil nu stiti ce sunt toate acestea, dar am sa va explic:
MANGA=(漫画) este cuvântul japonez pentru benzi desenate (uneori folosindu-se de asemenea și komikkuコミック). În afara Japoniei, termenul este utilizat strict pentru benzile desenate de origine japoneză.Manga este creată dintr-o mixtură între arta japoneză ukiyo-e și stiluri străine de desenat, și a preluat forma prezentă la puțin timp după cel de-Al Doilea Război Mondial. Constă în principal din desene alb-negru, în afară de coperți și câteodată primele cîteva pagini; în unele cazuri, este colorată integral.Spre deosebire de SUA și Europa unde benzile desenate erau considerate ca fiind adresate copiilor, idee de care se încearcă o detașare în ultimi ani, în Japonia manga-urile s-au adresat unor variații de vârstă mai largi, ajungând să fie citite atât de copii și adolescenti cât și de adulți, creându-se astfel edituri specializate adresate unui public țintă. Denumirile japoneze pentru aceste categorii de vârstă au ajuns să fie folosite și în occident în privința manga-urilor, ele fiind urmatoarele:
- Kodomo - adresate copiilor
- Shōjo - tinere fete și adolescente
- Shōnen - băieți și adolescenți
- Josei / Redisu / Redikomi - adresate tinerelor femei cu vârste între 18-30, fiind citite totuși și de bărbați
ANIME=(din cuvântul japonez アニメ anime, la rândul lui o abreviere a cuvântului englez animation, însemnând animație, pluralul corect fiind anime-uri ) reprezintă orice film de animație produsă în Japonia sau originară din aceasta. La originea acestui gen stau benzile desenate japoneze numite manga.
Cu toate că anime-ul este considerat uneori în mod eronat un "gen" (precum comedia, drama, etc.), în realitate este o formă de artă care include toate genurile întâlnite în literatură și cinema. În Japonia filmele de animație sunt foarte îndrăgite, semnificativ fiind faptul că în anul 2001 filmul anime Spirited Away (Sen to Chihiro no Kamikakushi) a întrecut filmul Titanic.]
Inițial anime-urile erau desenate manual, însă în ultimii ani tehnicile asistate de calculator practic s-au generalizat. Tehnicile anime sunt utilizate în seriale televizate,producții cinematografice și video, jocuri pentru computer, publicitate etc. În ce privește conținutul, formatul anime este utilizat în toate genurile ficționale.
Am citat de pe wikipedia pentru a pune accent exact pe ceea ce inseamna cu adevarat toate acestea!!! Sa intram cu totii in aceasta lume!!! Am sa va fac cunostinta cu toate persoanjele ;) !


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu